STORY FROM LONDON
O poveste cu parfum londonez
Niciodată nu mi-au
plăcut zilele de vineri. Ultima zi de lucru din săptămână îmi ia și ultima
picătură de energie de care mai dispun și mă trimite în week-end obosită și
fără vlagă. Vinerea trecută nu a făcut nici ea excepție. Sfârșitul zilei însă
mi-a fost înseninat de vizita unui borșan stabilit de multă vreme în Anglia și
reîntors pentru câteva zile la Borșa. Îl cheamă Remus. A adus pentru scurt
timp, în biblioteca unde am stat de vorbă, parfumul unei lumi îndepărtate, un
aer londonez, elegant și sofisticat. Cu un ușor accent britanic, inevitabil
după optsprezece ani petrecuți în Anglia, m-a întrebat dacă putem renunța la formulele
de politețe cu care nu mai este de mult timp obișnuit. Îmi spune că, în Anglia,
în afară de Majestatea Sa, Regina, celorlalte persoane te adresezi fără formule
de politețe. Îl asigur că este în regulă. Eliminând și această ultimă barieră,
ne așezăm la masă ca doi vechi prieteni și îl întreb când și cum a plecat din
Borșa.
- În anul 1995, îmi răspunde. Imediat după terminarea
liceului am plecat în armată. Odată cu terminarea stagiului militar, părinții
și-au dorit foarte mult să rămân alături de ei. Fiind și cel mai mic,
"presiunea" – dacă pot să-i spun așa - din partea părinților a fost
și mai mare. În momentul în care am încercat să mă angajez la societatea care
era atunci – nu știu dacă mai este și acum – cunoscută sub numele de Minera, mi
s-a cerut suma de două mii de mărci. Am refuzat ferm, din simplul motiv că era
o sumă destul de mare, care mergea efectiv în buzunarele unui director, pe
nedrept, într-o companie care se știa că merge oricum spre faliment. Și atunci
am transmis familiei că, decât să dau banii unei persoane individuale, bani
care erau oricum împrumutați, prefer să îi iau și să plec eu. Destinația a fost
Anglia. M-am simțit tot timpul atras de această lume, de cultura de-acolo și am
hotărât și am plecat la drum.
- Era perioadă în care se pleca doar cu viză. Sunt curioasă
cum ai reușit să o obții!
- Vizele de Anglia se obțineau foarte greu. Am fost refuzat
o dată când am solicitat viză de Anglia. Am reușit să obțin o viză de Franța
după aceea. Am plecat în Franța și din Franța trebuia să trec ilegal în Anglia,
ceea ce am și făcut. Ajuns în Anglia, sistemul de acolo – trebuie să recunosc –
m-a ajutat foarte mult. La momentul respectiv, Anglia era singura țară din
Europa care oferea asistență socială, adică asigura casă. Am cerut azil politic.
Asta era singura posibilitate prin care, la momentul respectiv, puteai să stai.
Erau deja câțiva borșeni acolo, era o mini comunitate. Cred că dacă nu greșesc,
eram în jur de zece borșeni. Faptul că erau acolo, faptul că puteam să ținem o
relație, era deja un ajutor pentru noi. Cred că era un ajutor reciproc. Aveam
cu cine să comunicăm. Asta ne-a ajutat pe noi, să ne formăm un nucleu. Am avut
șansa să mai cunosc pe cineva, din partea tatălui, care m-a sfătuit să merg și
să studiez acolo. Cunoșteam limba engleză la un nivel limitat. Am reușit să
studiez acolo, ceea ce fac și acum. Am
terminat Dreptul, am mai făcut și o postuniversitară în drept.
- În ce oraș?
- În Londra. Lucrez la
un barou de avocatură. De studiat, bineînțeles că nu o să mai termin, pentru că
în această profesie trebuie să fim tot timpul la curent cu ceea ce se întâmplă.
Cam asta este ceea ce s-a întâmplat din 1995 și până astăzi, în ceea ce
privește profesia.
- Cum ai fost primit de societatea britanică?
- În momentul respectiv, numărul de români din Londra era
foarte mic. Eram destul de bine priviți. Eram o forță de muncă nouă, tânără, o
forță de muncă ieftină într-un sistem capitalist. Eram utili. Într-un cuvânt,
trebuie să admit că am fost ajutați foarte mult de statul englez. Vorbesc de
momentul de-atunci, prin 1995, 1996, până
prin '98, '99. Până când un număr din ce în ce mai mare de persoane au
început să emigreze acolo. În momentul în care ai lume mai multă dintr-un grup
etnic – să zic așa – dintr-un grup național sau cum vrei să îl numești, apar și
persoane care creează probleme. Imaginea borșenilor în Londra a fost o imagine
care s-a păstrat curat. Dacă pot să fac, pe plan profesional, o comparație
între rata infracționalității a celor din Borșa cu alte zone ale României, cred
că este o rată foarte mică. Noi am avut educația primită de acasă, să mergem și
să punem osul la muncă, indiferent de ce domeniu am ales fiecare. Întâmplarea
face că eu am ajuns să lucrez în domeniul în care lucrez, dar sunt și alții
care au afacerile lor la Londra, chiar se extind și în străinătate. Cred că
suntem o comunitate destul de serioasă în Londra și o comunitate de borșeni de
care putem să ne mândrim. Spun acest lucru cu toată sinceritatea.
- Mă bucur să aud asta.
Sunt alte comunități în care sunt mai multe probleme. În Italia, de exemplu.
- Nu pot să comentez de Italia, pentru că nu cunosc situația
de acolo. Eu pot să comentez doar de Anglia. Probleme sunt peste tot. Însă,
comparativ cu alții, cred că stăm bine la acest capitol. Cu alte cuvinte, spun
așa: cred că suntem mai mulți borșeni care au reușit să facă ceva, să lase ceva
în urma lor, să contribuie la statutul lor, în primul rând, ca persoane
individuale și apoi ca și cetățeni ai unui stat, față de cei care au luat-o pe
căi greșite. Este o opinie personală și profesională, bazată pe ceea ce cunosc
eu.
- Ți-ai întemeiat o familie în Anglia?, îl întreb.
- Întotdeauna am fost de conceptul că Europa în ziua de
astăzi este un sat mai mare. Am trăit într-o familie mixtă, mama - de origine
maghiară, din Baia Borșa, tata – român. Nu am avut niciodată sentimentul de
discriminare națională, nu am avut, nu am fost crescut, nu am fost învățat să
urăsc alte naționalități pentru că vorbesc o altă limbă. Sunt căsătorit, soția,
Eva-Maria, este din Madrid, am două fetițe gemene de nouă ani, Diana și Silvia.
Continui să duc mai departe ștafeta acestui mare sat european pe care îl numim
în ziua de astăzi Comunitatea Europeană.
- Fetele sunt născute în Londra?
- Da. Deci, cum am zis, sunt născute din tată român – mă
consider tată român, pentru că am cetățenie română – și mama spaniolă. O altă
generație care provine dintr-o familie mixtă. Sunt bucuros că până acum am
reușit să îmi educ copiii să învețe limba română, vorbesc cu ei numai
românește.
- Să înțeleg că fetițele învață în același timp română,
engleză și spaniolă.
- Da, pot să admit însă
că spaniola o vorbesc amândouă mai bine decât română.
- Influența mamei, presupun, în sensul că ea stă mai mult
timp cu ele și, automat, vorbesc mai des în limba maternă.
- Le aduc în România cel puțin o dată pe an. Comunică cu
bunicii.
- Nu ai întâmpinat probleme de identitate a lor?, îl întreb.
- Nu, și am încercat și încerc în continuare să fac treaba
asta, să nu le creez imaginea asta pe care o au românii, adică să le fie rușine
cu identitatea lor. Din contră, încerc să le fac să fie mândre că au rădăcini
și în Borșa. Le-am explicat deja că bunica lor e de origine maghiară. Mai
departe, dacă mă uit și eu la generațiile mele trecute, găsesc un mixaj de germani, polonezi.
După cum se știe, Baia Borșa a fost, încă din secolul XVII, o zonă industrială,
unde veneau căutătorii de aur, unde se emigra din alte țări.
- Aveți o predispoziție pentru astfel de legături
multietnice.
- Probabil e în genele mele să formăm mai departe generații
și generații de emigranți, îmi răspunde.
- E rău că lumea emigrează?
- Nu cred. Având emigranți și imigranți, eu cred că
beneficiază locul în care un emigrant se duce. Einstein spunea că "un
emigrant nu aduce numai o valiză, aduce absolut tot". În primul rând aduce
o cultură nouă, aduce tot ce are el ca și individ, mai mult decât duce într-o
valiză. Lucru pe care și noi, borșenii, cred că l-am făcut. Toți am plecat cu
un bagaj foarte bogat, cu o educație destul de bună, pe care, nu mi-e rușine
s-o spun, am primit-o la Borșa, atât din partea părinților, cât și din partea
sistemului de învățământ care a fost la momentul respectiv.
- Din păcate, uneori, cei care se întorc din străinătate, nu
reușesc să aducă aici ceea ce au învățat acolo. Acolo reușesc să respecte
anumite reguli sau limite care li se impun, iar când se întorc acasă, refuză să
se conformeze regulilor de aici. Ceea ce nu li s-a permis acolo, fac aici.
- Nu cred că este o problemă doar pentru Borșa. E o opinie
personală, dar cred că în România este încă lipsă de justiție, de un sistem de
justiție sănătos. Nu știu în ce măsură se poate transfera asta la comunitatea
din Borșa, dar, dacă eu am putut să văd "găuri" sau "probleme"
ale sistemului în București, le-am putut vedea în Cluj, nu cred că Borșa face o
excepție, din păcate. Nu sunt aici ca să dau sfaturi, nu sunt aici ca să încerc
să educ pe cineva, nu cred că este datoria mea să fac asta, chiar dacă în
adâncul sufletului meu mă simt dator față de Borșa. Consider că trebuie să dau
ceva înapoi Borșei pentru ce mi-a dat și mie Borșa. Dar nu vreau să vin să
impun. Dacă mi se va cere vreodată ajutorul și dacă o să pot să îl dau, am să
fac acest lucru cu tot dragul, altfel am să urmăresc tot ce se întâmplă, din
umbră oarecum.
- Cum vezi Borșa după atâția ani? Mă refer aici la
mentalitate, situație economică, infrastructură...
- În ceea ce privește infrastructura, comentariile mele n-o
să fie decât o repetiție la ceea ce au spus alții. Am înțeles că în Borșa se
dorește o schimbare. Dacă aducem în discuție drumul Borșa - Baia Borșa, la care
am înțeles că acum se lucrează, vreau să spun că, parcurgându-l, mi-am adus
aminte de leagănul din copilărie. În momentul în care mergi pe șoseaua
respectivă, așa te leagănă... L-am botezat "Drumul leagănului". În
ceea ce privește economia Borșei, oarecum înțeleg starea în care s-a ajuns.
Minele, flotația, puțina economie care a fost, toate s-au închis. Ca o ultimă
sursă de venit, pădurile, deja s-au exploatat la maxim. Acest fapt o să
ne coste mult. Dacă nu acum, generațiile următoare vor avea de suferit din
cauza acestor exploatări. Nu sunt expert în mediul înconjurător, dar cred că
oricine își poate crea o imagine despre ce se poate întâmpla în momentul în
care nu mai avem pădurile. În primul rând, nu mai avem aerul pe care l-am avut
odată.
- Crezi că turismul poate fi o soluție?
- Sunt o persoană optimistă. După ce vom avea o
infrastructură, e posibil ca turismul să se dezvolte la Borșa. Cred că o să
depindă în primul rând de autoritățile locale și, după aceea, de patronate. Ele
au facilitățile necesare.
- Într-adevăr, în ultimul timp s-au construit multe pensiuni,
s-a format o infrastructură hotelieră considerabilă. Nu avem turiști suficienți
pentru o astfel de infrastructură, îi spun.
- Cred că o campanie de marketing ar putea schimba acest
lucru. Am văzut că aceasta s-a început deja. Sunteți pe Internet, pe Facebook.
V-am văzut la diferite expoziții în Europa, la târguri de turism. Se lucrează.
E posibil să se aducă niște rezultate în scurt timp.
- Să spunem că mergi într-o locație ca turist. Ce așteptări
ai de la acel loc? Ce dorești să îți ofere?
- Nu cred că sunt primul care spune asta, dar mi-aș dori în
primul rând servicii bune și ieftine. În afară de servicii, te uiți la zona în
care mergi, să fie o zonă liniștită. Pentru că de aceea pleci de acasă, să
găsești liniște, să scapi de zgomotul urban. Și un mediu cât mai rural. Exemplu
mai bun ca acesta nu cred că pot să găsesc: Prințul Charles. Vine în România.
Are proprietăți aici. Nu caută marmură pe jos în restaurante, nu caută faianță,
caută rustic, caută rural. În Borșa s-a investit mult în pensiuni, dar nu s-a
păstrat prea mult din stilul tradițional. Toată tradiția veche, cea care într-adevăr
este sursa de venit, se pierde treptat. Eu personal, dacă vreau să mă cazez
undeva și văd faianță și gresie, plec în altă parte. Pentru că alea le am. Nu-i
ceea ce caut. Vreau ceva rustic. Nu vreau să îi condamn pe cei care au făcut
aici unități de cazare moderne, bănuiesc că au făcut-o cu intenții bune. Aici
ar fi trebuit să intervină Primăria, cei de la amenajarea teritoriului, de la
urbanism și să traseze anumite reguli.
- Din câte știu eu, îi spun, se intenționează acordarea unor
facilități pentru cei care vor folosi la construcția caselor și elemente din
lemn. Mă refer aici la terase cu balustrade din lemn sculptat, garduri din
lemn, porți maramureșene, etc.
- Din nou ne lovim de
sistemul judiciar. Probabil că vor întâmpina greutăți. E greu de schimbat
mentalitățile. Probabil cineva o să vină și o să spună: cum poți să îmi impui
cum să îmi fac eu casa? Se poate impune. Prin legislație. Casele din Borșa sunt
foarte frumoase. Sunt de invidiat. Dar unde-i stilul de Maramureș? E pierdut. Vorbim
de Maramureșul istoric unde, din păcate, găsim mai mult lucruri moderne și mai
puțin tradiționale.
Îi spun că încă se mai păstrează o mare parte din tradiții
și obiceiuri, portul popular, unele meșteșuguri, obiectele de artizanat, arta populară. Îi
amintesc de festivalurile folclorice care se organizează an de an. Mă
aprobă, considerându-le vitale pentru
viitorul turistic al Borșei:
- Tot ceea ce este tradițional trebuie păstrat și promovat.
Borșa trebuie să înțeleagă că e singură. Vrea să își aducă turiști. Nu trebuie
să depindă de așa numitul brand Maramureșul
istoric. Ca să dovedească treaba asta trebuie să se impună un pic.
- Te gândești la un brand propriu, al Borșei?, îl întreb.
- Da. Serbările
Zăpezii, de exemplu. Anul acesta am văzut o oarecare schimbare, un
marketing mai evoluat, mai bine pus la punct ca înainte. Vara, avem Hora la Prislop. Este un brand vechi.
- Din 1968, mai precis,- completez eu,- și are continuitate.
- Trebuie să aveți grijă la detalii. Trebuie păstrată
noțiunea de "autentic", să se elimine kitsch-ul. Tot ce nu este
tradițional nu are ce să caute acolo. Cei care dau autorizațiile, Primăria,
probabil, ar trebui să aibă grijă la aceste detalii. Să se păstreze un
"clasic" și de aici să se formeze un brand al orașului. De ce trebuie
să depindem de cei de pe Valea Izei? Bun, avem nevoie de ei, dar de ce să nu-i
facem pe cei de pe Valea Izei să aibă nevoie de noi? Borșa să încerce să facă
competiție la Valea Izei, dar în același timp să și lucreze cu ei și împreună
să se formeze acest brand - Maramureșul
istoric.
- Mai este o problemă, însă. Mai bine de jumătate din
populația orașului se află în afara granițelor țării. Cu cine să faci toate
astea?, îl întreb.
- Ei sunt cei care ar fi, probabil, primii clienți!, îmi
răspunde Remus.
- Și sunt și primii interesați, îi spun. Pentru că, dacă
situația s-ar îmbunătăți, mulți s-ar întoarce acasă.
- Din nou mă uit un pic
la rădăcinile mele. Am tot urmărit campaniile care se fac. Un lucru care se
ignoră – și sper că nu se ignoră cu intenție, sper că se ignoră doar din ...
ignoranță – sunt minoritățile naționale. În Baia Borșa avem minorități
naționale. Nu am văzut absolut nimic, niciodată, menționat de ei! Au avut o
contribuție foarte mare la istoria orașului. Dacă nu erau acei emigranți care
să vină să caute aur în apa Cislei, sau mai departe, în Cârlibaba, Borșa ar fi
fost, poate, un sătuleț mic. Și asta se poate include într-un brand al Borșei.
Trăim într-o Europă, într-o Comunitate Europeană, unde naționalitățile aproape
că nu mai contează. În alte țări, unde sunt mai multe naționalități, chiar se
vinde treaba asta. Exemple sunt multe. Belgia, de exemplu. Câte naționalități
sunt acolo!? Sunt multe și arată că pot trăi împreună.
- Unitate în diversitate, nu?
- Sigur. La Borșa sunt nemți, ruși, au fost evrei. Merită
menționat acest lucru. Pentru că și-au adus aportul în comunitate.
- Revenind la comunitatea în care trăiești acum, Londra, ai
avut momente în care te-ai simțit discriminat sau ai simțit că nu este locul
tău acolo, că ești oarecum "tolerat"?
- Cred că acest sentiment este comun pentru orice emigrant,
pentru orice individ care nu e în țara lui.
- Adică, e o chestie subiectivă, ceva ce simțim noi mai mult
decât ne transmit ei, concluzionez eu.
- Personal, din experiențele proprii, nu-mi aduc aminte să
fi avut vreodată o discuție cu cineva, să mi se spună: ești român și am să te
dau la o parte! O spun cu toată sinceritatea. Nu cred că am simțit de la nimeni
așa ceva. Pentru că, până la urmă, dacă există vreodată vreo relație de rasism,
pe bază de etnie, religie, naționalitate, etc., aceasta vine de la o persoană
individuală, nu vine din partea societății. Anglia a fost și este o țară foarte
tolerantă față de emigranți. O țară care a știut să exploateze emigranții. Am
fost și suntem încă o forță de muncă ieftină.
- Comparativ cu anul 1995, Anglia este la fel de deschisă în
primirea emigranților români? Mass-media română și străină arată că Anglia nu
prea e încântată de ridicarea restricțiilor de pe piața muncii pentru noi.
- Situația s-a schimbat oarecum. Nu vreau să comentez ce
scrie presa. Personal, eu le văd ca pe niște jocuri politice, niște jocuri de
manipulare. Știm prea bine, vine 1 ianuarie 2014, se ridică restricțiile la
piața de muncă, economia mondială actuală o știm cu toții, toată lumea vorbește
de criză, multe persoane își pierd locurile de muncă. Emigranții sunt o masă
ușor de manipulat și ușor de arătat cu degetul. Nu cred că românii fac excepții
în situația asta în Anglia. Se creează oarecum o imagine negativă a României. O
imagine care cred că este temporară. La fel s-a întâmplat și înainte de
aderarea României la Uniunea Europeană. Părerea mea este că, până la urmă, tot
România va avea de pierdut. Pentru că cei care vor pleca după ridicarea
restricțiilor pe piața muncii din Anglia, vor fi persoane bine calificate:
medici, ingineri, etc.
Ascultându-l pe Remus, încep să înțeleg cât de bine este
ancorat în realitatea acelei lumi, cât de bine o cunoaște. Aproape că nu îmi
vine să-l mai întreb dacă mai are de gând să se întoarcă vreodată la Borșa. O
fac totuși. Spre surprinderea mea, îmi răspunde:
- În Anglia se folosește foarte des sintagma:
"Niciodată să nu spui niciodată".
Mă limitez și eu la fraza asta.
- Asta înseamnă că, sufletește, ești încă legat de Borșa?,
plusez eu, încurajată de sintagma folosită atât de enigmatic. Răspunsul vine
prompt:
- Borșa este locul sfânt. Este locul în care îmi rămâne
sufletul. Eu asta simt. Și asta spune tot. Veneam acum de la Cluj și mă gândeam
să vin întâi aici, să povestim, dacă tot am promis, însă n-am putut. A trebuit
să merg până acasă, să ajung în casă,
să mă văd în casă. Mă consider încă în casa mea în locul unde am văzut
lumina zilei, unde mă știu de când am început să conștientizez ce-i pe lângă
mine. Am vrut întâi să văd locul acela, să îmi văd tatăl, familia și apoi... restul.
Mă impresionează această dragoste necondiționată pentru
locul natal. Așa cum un părinte își iubește fără rezerve copilul, acest borșan,
avocat la Londra, își iubește necondiționat pământul unde a văzut întâi lumina
zilei. Pentru el și pentru toți ca el, mi-aș dori ca Borșa să fie așa cum
fiecare o visează.
- Remus, cum vezi tu viitorul acestui oraș?, îl întreb.
- Sunt foarte optimist. Potențial este. Ambiție este.
Potențial intelectual este. Borșa nu stă doar în drumul care o traversează. Se
va face și acesta, până la urmă. Sper să se ajungă într-o zi ca acest subiect
să fie istorie. Cred că trebuie cineva să se uite un pic mai atent la brandul Borșa. În momentul în care o să avem un
brand Borșa, un brand care să nu mai
fie cunoscut ca un oraș cu rată mare de
infracționalitate, Borșa se va dezvolta.
Mi-ar place să văd acest brand legat atât de turism, cât și de tradiție.
- O îmbinare între aceste două elemente.
- Da, nu ar trebui să fie ceva separat unul de altul. Cred
că aceasta ar fi formula de reușită. În momentul în care ai tradiție, și cu
potențialul care îl ai aici, cadrul natural de excepție, se poate crea un
brand, cred eu.
- Mă bucur că ești optimist, îi spun. Noi, cei care locuim
aici, nu mai suntem atât de optimiști. Drumul acela, care pentru tine e o
chestiune care se va rezolva într-un final, pentru noi este o realitate zilnică
de care ne lovim. Pe el ne stricăm continuu mașinile.
- Hai să nu ne împotmolim într-un drum! Hai să
nu ne împotmolim în lucruri care, ca și societate, ne țin pe loc! Avem o zonă cu
potențial. Ne putem mândri cu ea. Sunt sigur că se vor găsi soluții. Borșenii
au fost întotdeauna oameni care au gândit liber, de generații și generații.
Îi mulțumesc pentru sfaturile pertinente și bine intenționate. Sunt bucuroasă că și-a rupt din timpul, și așa
scurt, pe care și l-a alocat pentru vizita la Borșa și mi-a împărtășit câteva
din gândurile și impresiile lui. Este un exemplu pentru noi toți. Un exemplu că
se poate, că fiecare dintre noi, prin muncă și perseverență, poate reuși.
Este un borșan cu care ne mândrim. Asemenea lui, risipiți
prin lume, sunt mulți alții. Pe unii îi știm, pe alții, nu. Știm doar că toți
iubesc locul de unde au plecat. Îl poartă în suflet și îi duc, necontenit,
dorul.
Pe drapelul românesc pe care l-a dus cu el în Anglia și pe
care îl poartă cu mândrie la meciuri sau ori de câte ori are ocazia, Remus a inscripționat doar trei cuvinte,
simple și cuprinzătoare: ROMÂNIA, PÂNĂ MOR!